Ieri am observat cat de nepasatori suntem unii cu altii, cum nu ne pasa daca altii au probleme sau nu atata timp cat nu ne implica si pe noi. Cat de prostesc. Ar trebui ( urat verb! Nu pot sa-l suport) sa nu mai avem suflet numai pentru ceea ce insemnam noi, sa avem si pentru altii. Lucrurile nu o sa stea niciodata altfel la capitolul asta...
Azi imi simt mintea goala. Nici muzica nu imi spune nimic. A ramas doar niste note si acorduri pe un fond alb. Si nu am stare. Ma invart ca titirezul dintr-o parte in alta a camerei. Ce naiba astept sa se intample? Astept sa cada elefanti roz din tavan, sau ce?
E sambata din nou. Ce propozitie tampita! Normal ca e sambata din nou. In realitatea asta e practic imposibil sa fie alta zi a saptamanii azi. Ieri a fost odata azi, dar azi a fost vreodata ieri? Buna intrebare ...totusi bun ar fi un raspuns sigur si frumos dar cum nimic nu e batut in cuie pe lumea asta ne multumim si fara raspuns. E bine ca avem si numai intrebarea. Uite, vezi cum ne multumim cu putin? Ar fi bine sa avem si raspunsul dar...acum ce sa-i faci, merge si numai intrebarea. Mereu ne multumim cu jumatati de masura pentru ca nu am face fata intregului. Niciodata nu o sa atingem fericirea suprema, tristetea suprema, starea de iubire suprema pentru ca asta ar insemna o autodistrugere a corpului. E ca si cand ai manca numai zahar de-a lungul vietii tale. La un moment dat faci diabet si mori. Am spus gresit niciodata nu o sa atingem etc. Au fost si oameni care au atins ,daca nu cel mai extrem punct al unei starii ,cel putin au fost cu siguranta foarte aproape si au luat-o razna, s-au sinucis, au omorat altii oameni...In concluzie sa fim fericiti ca primim jumatati de masura. Cum spuneam mai sus, nu am face fata intregului.
Acum ceva timp am facut febra 41 cu 1 si zaceam in pat. Practic eram aproape de moarte si ma asteptam sa ma doara, sa ma arda, sa-mi doresc sa ma ridic din pat si sa o iau la fuga numai sa nu mai simt chinurile dar nu a fost asa. Nu cred ca am fost in viata mea mai linistita si mai fericita. Cu toate ca afara era noapte, in jur vedeam numai lumina si era atat de bine ! Nu se mai auzea nici un zgomot , decat un cantecel placut pe care l-as fi ascultat la infinit...si multa multa lumina. O lumina alba , frumoasa si buna...Daca asa te simti cand mori, atunci nu mi-e frica de moarte. Tot ce vreau e sa nu sufere altii in urma mea, dar asta e imposibil. Sunt curioasa, ce viziune o sa am asupra lumii din locul in care o sa ma aflu? Mi-ar place sa comunic prin mesaje cu oamenii, sa le desenez pe pereti sau pe birou, sau sa ma joc cu copiii cu creta pe asfalt...
Dar acum sa las lacrimile...cu siguranta au altii altele mai grele...
